Oamenii vin si pleaca din viata noastra,unii lasa urme mai adanci,altii mai superficiale iar altii trec fara sa-i simti .Adesea suferim atunci cand daruim mai mult decat primim si provocam suferinta cand ne aflam in tabara opusa.Cert e ca fiecare trecem din cand in dintr-o extrema in alta ceea ce ne face sa devenim,cu timpul, poate mai emaptici si mai dispusi sa oferim celor din jurul nostru sau din contra, ne face in urma unor dezamagiri prea adanci, sa ne refugiem in propria carapace.Desi risc sa ma contrazic singura daca ma gandesc la cursul de psihologie sociala unde ni s-a spus ca faptele pe care le facem sunt asemenea unui „plasament bancar care poate aduce profit”adica actionam egoist si asteptam pentru orice facem,sa primim ceva in schimb,totusi inclin naiv sa cred ca exista si oameni cu totul speciali care daruiesc sincer celor din jurul lor(macar din cand in cand).
Insa nu vreau sa intru in nici un fel de filozofie (ca nu as sti de unde sa incep si unde sa ma opresc) ,pentru ca intentia mea e alta, si anume ,aceea de a va spune o scurta poveste (spaniola) , pe care am auzit-o demult si care mi-a ramas in minte, poate din cauza ca m-a facut sa inteleg ce inseamna sa spui ”circulati doar pe partea carosabila a sufletului meu”(N.S).Sper ca si voi sa trageti propriile concluzii.
[Intr-o zi ,un tanar, a inceput sa se laude tuturor ca inima lui e cea mai frumoasa din lume.O multime mare de oameni s-au adunat in jurul lui si au confirmat ca intradevar ,inima lui era perfecta,pentru ca nu se observau in ea nici o pata si nici o rana.
Un batran s-a apropiat si a intrebat:De ce susutii acest lucru tinere?Pentru ca inima ta nu este nici pe departe la fel de frumoasa ca a mea.Cu surprindere ,multimea si tanarul au privit inima batranului si au vazut ca desi batea viguros era plina de cicatrici si rani . Existau chiar zone in care unele particele au fost inlocuite de altele potrivite,care nu se incadrau in locurile initiale,pentru ca se vedeau
iregularitati in jurul ei.Mai mult chiar existau locuri cu gauri,unde lipseau parti profunde.Oamenii au inceput sa se intrebe:Cum poate un om cu o astfel de inima sa spuna ca a lui e cea mai frumoasa?.Tanarul dupa ce a privit inima batranului a inceput sa rada:Cred ca glumesti,spuse el,compara inima ta cu a mea.A mea e perfecta in schimb a ta e o adunare de cicatrici si durere!
Asa e ,spuse batranul.Inima ta straluceste perfect de aceea niciodata nu as vrea sa am de-a face cu tine.Priveste...fiecare cicatrice reprezinta o persoana careia i-am daruit toata dragostea mea.Am rupt bucati din inima mea pentru a le darui celor pe care i-am iubit.Multi la randul lor mi-au daruit in schimb o bucata dintr-a lor pe care am asezat-o in locul ramas liber.Cum particelele nu erau egale ,au ramas santuri pentru care ma bucur,pentru ca ele imi amintesc de dragostea pe care am impartasit-o.Au fost momente cand am daruit o parte din inima mea cuiva si nu am primit nimic in schimb.De aceea am ramas cu lipsuri.
Sa oferi dragoste inseamna sa te risti,dar in ciuda durerii produse de ranile ramase deschise,imi amintesc ca inca ii mai iubesc si alimenteaz speranta ca intr-o zi –poate-se vor intoarce si vor umple golurile lasate in inima mea.
Intelegi acum ce este cu adevarat frumos?Tanarul a ramas tacut si a inceput sa planga.S-a apropiat de batran , a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a oferit-o.Batranul a primit-o si la randul lui i-a daruit o parte din inima sa pentru a acoperi rana deschisa a tanarului. Tanarul si-a privit inima care nu mai era perfecta dar lucea mai frumos ca inainte pentru ca iubirea batranului stralucea in interiorul sau.]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu